Recursul lui Gigi Becali a fost respins: patronul Stelei rămâne cu pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare

Recursul lui Gigi Becali a fost respins: patronul Stelei rămâne cu pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali va executa trei ani și șase luni de închisoare, după ce Curtea de Apel București a respins, marți, atât recursul finanțatorului FC Steaua, cât și pe cel al procurorilor DNA.

Completul de la Curtea de Apel București a decis, cu majoritate, ca Gigi Becali să rămână cu sporul de șase luni aplicat la pedepsele de trei ani de închisoare primite de finanțatorul FC Steaua în dosarul „Valiza” și în cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale.

Instanța a respins astfel atât recursul formulat de Gigi Becali, cât și pe cel al procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) formulate împotriva deciziei din 27 iunie a Tribunalului București, prin care s-a dispus, în cazul cererii de contopire a pedepselor finanțatorului FC Steaua, aplicarea unui spor de șase luni de închisoare la condamnarea de trei ani de închisoare cu executare.

Decizia Curții de Apel Bucrești este definitivă, Gigi Becali urmând să execute pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare.

Gigi Becali a citat din mai mulți psalmi în fața instanței și a arătat că procurorul reprezintă Ministerul Public, motiv pentru care ar trebui „să reprezinte interesele publicului”.

„Vă spun adevărul și numai adevărul. Referitor la prima faptă, cea de sechestrare de persoane, vă jur că am dat 7.000 de euro bodyguarzilor să-mi răscumpere mașina. Au venit cu hoții în portbagaj, dar din toate declarațiile, nu există niciuna în care să spună că Becali a instigat la lipsire de libertate. (…) Referitor la schimbul de terenuri, în hotărâre scrie că deși s-a întâmplat așa, nu este faptă penală. Mi s-a propus un schimb. Pe vremea aia nu era expert la privat, ci era făcut de Tribunalul București, deci de statul român”, a mai spus Gigi Becali în fața judecătorilor Curții de Apel București.

Becali s-a plâns judecătorilor de condițiile în care este transportat de la penitenciarul din Constanța la instanța din București, arătând că „plătește prețul celebrității” și trebuie să stea într-o cușetă în dubă, nu alături de ceilalți deținuți.

Eu mă aflu la Poarta Albă. Este o cursă care pleacă și oprește în toate pușcăriile. Este foarte greu să merg șapte ore în condițiile în care eu am plătit atâtea taxe și statul român nu mă poate transporta așa cum trebuie. (…) Trebuie să plătesc prețul celebrității. Trebuie să stau într-o cușetă, în dubă și nu alături de ceilalți 30 de deținuți”, a spus Becali.

Gigi Becali a fost transferat, în 29 octombrie, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Becali este încarcerat la Secția exterioară de la Valu lui Traian, stă într-o celulă cu alți 19 deținuți și execută pedeapsa în regim semideschis.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×